Ministrul Sănătății, uimit de situația de la CFR Cluj

by admin

Toată lumea a fost surprinsă de rezultatele contradictorii a testelor pentru COVID-19 efectuate la CFR Cluj. Confirmați inițial cu noul coronavirus, 23 din 26 de jucători au fost ulterior declarați negativi, iar reprezentanții clubului dau vina pe clinica privată la care au efectuat primele teste.

Situația l-a luat prin surprindere chiar și pe ministrul Sănătății, care s-a declarat uimit de cele întâmplate.

„Lucrându-se în serie, există şi o probabilitate ca aceste teste să fie toate la fel, negative sau pozitive. Rezultatul unui test ţine foarte mult de aparat, de reactivi, de partea umană care lucrează.

Dacă reactivii nu au fost de o anumită calitate, putem să ne aşteptăm la acest rezultat, mai ales că erau la toate testele care s-au făcut, fals pozitive, prima dată şi negative, a doua oară. Fiecare punct de lucru îşi achiziţionează, în funcţie de aparatul pe care îl are, şi reactivii, şi testele”, a explicat Nelu Tătaru pentru Digi24.

Ministrul Sănătății a recunoscut însă că astfel de situații ca cea de la CFR Cluj sunt posibile. „Se poate întâmpla. Eu prefer, ca profesionist, să judec un caz sau un rezultat într-un context clinic şi să repet acel test de câte ori e nevoie.

Un test la un pacient infectat, care luat în prima sau a doua zi poate fi negativ, dar dacă îl iau după două, trei zile sau a cincea, a şasea zi, cât este perioada maximă de reflecţie, să fie pozitiv”, a mai declarat Nelu Tătaru.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza