Ministrul Educației: “Am crescut anual sumele alocate corectorilor și supraveghetorilor. Ne dorim să facem acest lucru și în acest an”

by Bianca Baraboi

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că probleme tehnice ale platformei de corectare, cea digitalizată, ar fi fost rezolvate. La examenele din vară nu vor mai exista probleme de genul celor de la simulări, unde multe lucrări au fost punctate foarte diferit de corectori, iar profesorii evaluatori vor fi remunerați mai bine, suma de plată fiind calculată la volumul de muncă.

Ce se va întâmpla în momentul când al doilea evaluator introduce o notă diferită față de primul

În momentul în care al doilea corector intră pe lucrare, și introduce o variantă diferită de răspuns față de primul, acesta primește o avertizare, dacă își păstrează punctul de vedere, aceasta se întoarce la primul corector pentru a reverifica. Deci avem acest pas care, cred eu, ar trebui să ne rezolve imensa majoritate a unor astfel de situații, a declarat Ligia Deca.

Mai mulți bani pentru profesorii corectori

Pe de altă parte, plângerile făcute de profesori, au dus la creșterea sumei pe care cei care corectează lucrările o vor primi.

Platforma, cred eu, reduce efortul, nu-l crește. Într-adevăr, este o muncă diferită din anumite puncte de vedere. Cert este că noi am crescut anual sumele alocate corectorilor și supraveghetorilor și în general celor implicați în procesul de evaluare. Ne dorim să facem acest lucru și în acest an. Ca să dau un exemplu ilustrativ. Dacă anul trecut un profesor corector avea alocate aproximativ 100 de de lucrări, ele puteau fi corectate undeva la 2-3 zile dacă făceau numai asta. Iar din punct de vedere al retribuției era undeva la 1.500 lei brut. Deci nu este o sumă nesemnificativă, nu este nici o sumă foarte mare. Dar cred că este o sumă care să motiveze profesorii care au competențe de evaluare să fie implicați în aceste examene. Evident, un plus față de motivație intrinsecă, a adăugat ministrul.

Numărul lucrărilor vor fi stabilite în funcție de materie.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza