Mesajul domnului profesor Liviu Zăpârțan, ambasadorul României la Vatican

by admin

În această perioadă creștinii catolici sărbătoresc Paștele, în vreme ce creștinii ortodocși serbează Floriile.
În contextul actualei pandemii, domnului profesor Liviu Zăpârțan, ambasadorul României la Vatican transmite câteva gânduri pline de speranță.

„Mă gândesc că acum, după acest moment dramatic prin care trecem, Europa va găsi resurse să-și consolideze unitatea. Este clar pentru toată lumea, nu putem ieși singuri din criză, nu putem de unii singuri împinge lucrurile înainte pe calea progresului. O putem face numai împreună. Îmi exprim această speranță că spiritul European se va consolida.

Am avut o discuție deosebit de călduroasă cu secretarul de stat, Pietro Parolin. Eminența sa m-a rugat să transmit românilor gândurile de afecțiune ale Papei și speranța de o viață mai bună pentru toți, de pace”, a spus profesorul Liviu Zăpârțan în cadrul emisiunii „România te privește”, de pe Look Plus

Profesorul Liviu Zăpârțan a transmis un gând bun tuturor românilor catolici care se pregătesc să cinstească Paștele.

„Sănătate și putere sufletească pentru a trece peste aceste momente grele”, le transmite ambasadorul României la Vatican, catolicilor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza