Măsuri speciale de Ziua Morţilor. Ce nu avem voie să facem la cimitir

by admin

Anul acesta, pomenirea tuturor morţilor sau Luminaţia se va desfăşura diferit din cauza pandemiei, cu atât mai mult în condiţiile în care municipiul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare de 3,36 la mia de locuitori. Astfel, accesul în lăcaşurile de cult va fi limitat şi este obligatorie masca, la intrarea în biserici sau cimitire se face triaj observaţional, iar spre cimitire nu este permisă formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii.

Iata regulile impuse de autorităţi:

– Accesul credincioşilor în lăcaşul şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de 2 m între persoane.

-La intrarea în lăcaşul de cult sau în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinele cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.

-În interiorul lăcaşului de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase este obligatorie purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul.

-Accesul credincioşilor care, după efectuarea triajului observaţional, prezintă simptome de infecţie respiratorie nu este permis.

-Se vor plasa, la loc vizibil, anunţuri scrise privind regulile de igienă şi distanţare fizică în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase.

-La activităţile religioase din interiorul lăcaşului de cult, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.

-Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber se desfăşoară cu menţinerea dinstanţei corespunzătoare.

Reguli privind deplasarea, accesul şi feluirea de la cimitir:

-În interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

-Obligativitatea administratorului cimitirului de a efectua triajul observaţional în ceea ce priveşte eccesul în cimtir, iar persoanele care prezintă simptome să nu fie permis.

-Se interzice prezenţa la cavou a unui grup mai mare de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii.

-Păstrarea distanţei de minimum 2 m între persoane, la magazinele bisericeşti, operatorii economici care au ca obiect de activitate vânzarea de articole religoase sau flori.

-La activităţile din interiorul cimitirelor şi din locaţiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare şi ieşire, semnalizate explicit.

-La intrarea în cimitire, se vor plasa de către administrator, la loc vizibil, anunţuri scirse privind regulile de acces, igienă şi distanţare fizică care trebuie respectate în interiorul acestuia pentru prevenirea răspândirii pandemiei.

-Asigurarea de către administratorul cimitirului la locuri special amenajate pentru aruncarea măştilor şi mănuşilor de protecţie la ieşirea din cimitir.

-Limitarea numărului de persoane de către administrator, privind accesul în cimitir în situaţia în care capacitatea acestuia nu mai asigură posibilitatea respectării măsurilor de protecţie impuse.



Te-ar putea interesa si

Comenteaza