Localurile din Cluj și Gherla își suspendă activitatea. Aceeași măsură ar putea fi luată și la Cluj-Napoca

by admin

Purtarea măștilor de protecție devine obligatorie și în apropierea școlilor din județul Cluj. Decizia a fost luată luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

„Din 7 octombrie devine obligatorie purtarea măștilor de protecție la mai puțin de 100 de metri de unitățile de învățământ preuniversitare”, a transmis prefectul Mircea Abrudean, la finalul ședinței CJSU.

În municipiile Gherla și Dej rata de infectare cu COVID-19 a depășit 1,5 cazuri la mia de locuitori. În aceste condiții, CJSU a decis să suspende activitatea din interior a restaurantelor, a pensiunilor, cafenelelor și hotelurilor din cele două localități. O măsură similară ar putea fi luată și în cazul muncipiului Cluj-Napoca. Momentan aici rata de infectare este de 1,33, dar dacă ea va depăși 1,5 cazuri se vor închide și localurile din Cluj-Napoca.

De asemenea,  toate școlile din Dej, Huedin și Gherla vor trece la scenariul galben. Aceasta înseamnă că orele se vor ține în sistem hibrid, atât online, cât și în clase.

Prefectul județului a vorbit și despre spitalele care tratează pacienții cu COVID-19. Acestea funcționează la capacitate maximă, Spitalul Clinic de Recuperare având încă locuri libere. Potrivit prefectului Mircea Abrudean, se pregătește în perioada următoare deschiderea unei noi unități de terapie intensivă, care să preia pacienții cu COVID-19 aflați în stare gravă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza