Mâncarea sănătoasă ne face mai fericiți

by Bianca Baraboi

Dacă mâncăm mai sănătos suntem mai fericiți. După ce au comparat mai multe diete alimentare, oamenii de știință au ajuns la concluzia că stilul occidental mai bogat în grăsimi și alimente procesate, crește cu până la 35 la sută riscul de depresie. Altfel spus, starea noastră de spirit depinde uneori de ceea ce punem în farfurie.

Organismul se hrănește din alimente sănătoase, și acestea la rândul lor, hrănesc organismul. Cam așa s-ar putea rezuma relația de interdependență dintre mâncare și corpul nostru. Altfel spus, ceea ce punem în farfurie ne oferă mai multă energie, mai multă veselie și mai multă vitalitate.

Dar de unde vin toate acestea în definitiv?

De la creier. El este motorul nostru care, alimentat permanent cu un combustibil de calitate, se transformă în energie și gânduri bune. Și mai simplu spus, ceea ce mâncăm afectează în mod direct structura creierului nostru, iar în cele din urmă starea de spirit.

Potrivit unei analize publicate de Harvard Health Publishing, mai multe studii au găsit o corelație directă între o dietă bogată în zaharuri rafinate și afectarea funcției creierului și chiar o înrăutățire a simptomelor tulburărilor de dispoziție. În această idee studiile au comparat dieta mediteraneeană și cea japoneză cu dieta occidentală. Rezultatele au arătat că riscul depresiei este cu 25, până la 35 la sută mai mic, la cei care urmează regimul meditareean sau cel japonez.

Explicația este simplă: acestea din urmă sunt bogate în legume, fructe, cereale neprocesate, pește și fructe de mare. În schimb dieta occidentală tipică are la bază mai multă carne, zaharuri și alimente procesate. Acestea încetinesc metabolismul, nutrienții sunt absorbiți mai greu și astfel inclusiv procesele neuronale sunt îngreunate. Mergând mai în profunzime serotonina este un neurotransmițător care ajută la reglarea somnului și care inhibă durerea. Aproximativ 95 % din serotonină este produsă în tractul gastro-intestinal iar acesta este căptușit cu milioane de celule nervoase sau neuroni, astfel că producția de serotonină este puternic influențață de bacteriile bune care alcătuiesc microbiomul intestinal.

Luciana Indre vă așteaptă în fiecare sâmbătă de la ora 11, pe Prima Tv, să urmăriți Sănătate cu Stil, emisiunea care vă dezvăluie tot ce trebuie să știți pentru un stil de viață sănătos!

Te-ar putea interesa si

Comenteaza