Maestrul Cristian Mandeal și violonistul Vlad Răceu, capi de afiș la primul concert al Orchestrei Filarmonicii de Stat ”Transilvania” din acest an

by Christian Suciu

Primul concert al anului pentru Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania” va avea loc în data de 12 ianuarie 2024 la Colegiul Academic Cluj de la ora 19:00. Pe scena din Auditorium Maximum va urca violonistul Vlad Răceu alături de Orchestra Filarmonicii Transilvania, ce va concerta sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Programul serii va cuprinde o serie de lucrări semnate de Max Bruch, Max Richter și Max Reger.

Printre lucrările ce vor putea fi ascultate se numără ”Serenada pe teme populare suedeze pentru orchestră de coarde” compusă de Max Bruch. O partitură ce redă predilecția compozitorului german pentru melodii simple, fără pretenții, cântece populare, pe care le-a studiat cu entuziasm și le-a adaptat în lucrările sale. În
aranjamentul Serenadei, Bruch a transformat sunetul bogat al unei orchestre mari într- un sunet intim, de o mare subtilitate, al unui ansamblu de coarde.

De asemenea, ”The New Four Seasons. Vivaldi Recomposed ”este o lucrare aparținând lui Max Richter. Piesa este o recompunere și reinterpretare completă a celor patru concerte pentru vioară – Anotimpurile – de Vivaldi. Deși Richter a declarat că a renunțat la 75% din materialul original al compozitorului italian, fragmentele pe care le folosește sunt utilizate în buclă, subliniind afinitatea lui Max Richter pentru muzica postmodernă și minimalistă.

Nu în ultimul rând, ”Variațiuni și Fugă pe o temă de Mozart, op. 132” este o serie de variațiuni pentru orchestră compuse de MaxReger în 1914. Tema este extrasă din prima parte a Sonatei pentru pian în La major, K. 331 de Wolfgang Amadeus Mozart și este prezentată mai întâi de oboi și două clarinete, înainte de a fi repetată de corzi. Această lucrare este cea mai populară și cea mai înregistrată lucrare orchestrală a compozitorului, deși la sfârșitul secolului al XX-lea a dispărut în mare parte din sălile de concert. Este inspirată din Variațiunile pe o temă de Haydn ale lui Johannes Brahms, atât în ceea ce privește tema (ambele creații pornesc de la o frază melodică simplă), cât și în ceea ce privește stilul în care sunt concepute variațiunile.

Cristian Mandeal a început studiile de pian, compoziție și dirijat la Liceul de Muzică din Brașov, apoi la Academia de Muzică din București (1965 – 1974). S-a perfecționat ulterior la Berlin, cu Herbert von Karajan (1980) și la München, sub îndrumarea lui Sergiu Celibidache (1990). Având o carte de vizită impresionantă și o activitate dirijorală bogată și susținută, ce se întinde pe o perioadă de timp de aproape 50 de ani, Cristian Mandeal nu mai are nevoie de nici o prezentare, fiind o personalitate de marcă în sfera muzicii simfonice din țară și de peste hotare. Pentru muzicienii și melomanii din Cluj, revenirea sa spectaculoasă la pupitrul orchestrei clujene, care se numără cu adevărat printre primele din cariera sa dirijorală, reprezintă o bucurie a revederii și a spiritului.

Având peste cinci sute de recitaluri și concerte în palmares, Vlad Răceu este considerat unul dintre cei mai apreciați violoniști ai generației sale. Interpretările tânărului muzician se remarcă prin tehnica desăvârșită și timbrul apropiat intonației vocii umane. Invitat permanent în festivaluri naționale și internaționale, Vlad Răceu concertează frecvent ca solist, dar și ca membru în numeroase ansambluri camerale. În întâlnim adesea în cadrul stagiunilor filarmonicilor din țară, iar printre dirijorii cu care a colaborat se numără Gabriel Bebeșelea, Petre Sbârcea, József Horváth, Jankó Zsolt, Gheorghe Costin.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza