Lucrările la Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca, gata în luna decembrie

by admin

După ani de amânări și așteptare, lucrările la Turnul Pompierilor vor fi gata în luna decembrie. Potrivit primarului Emil Boc, stadiul actual al lucrărilor este de 85%.

„Turnul Pompierilor, unul dintre cele mai importante monumente istorice din orașul nostru, se află în ultima etapă a procesului de revitalizare. Proiectul urmărește reabilitarea monumentului și reintroducerea în circuitul turistic, atât ca punct de belvedere, cât și ca loc deschis pentru evenimente culturale, expoziții, activități artistice ș.a.m.d. Investim astfel, beneficiind de finanțare europeană, în conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural. 

Proiectul câștigător a fost selectat în urma concursului internațional de soluții „Turnul celor trei vârste” organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. După finalizarea lucrărilor se va realiza și digitizarea obiectivului de patrimoniu și conservarea digitală, utilizând scanare laser 3D, accesibilizarea online și conservarea digitală fiind între recomandările Comisiei Europene pentru monumentele istorice. 

Prin regândirea spațiului din interiorul Turnului, monumentul devine un inedit punct de interes în circuitul turistic și cultural al orașului deoarece poate funcționa și ca un spațiu de vizitare, dar și să găzduiască diverse expoziții permanente sau temporare. Traseul de vizitare este gândit să se realizeze prin intermediul unui ascensor de persoane, care accesează partea superioară a turnului, de unde se poate coborî la nivelele inferioare prin intermediul unei scări, parcurgându-se în acest fel fiecare etapă istorică ale turnului”, a scris Emil Boc pe rețelele de socializare.

În urma lucrărilor se vor pune în valoare următoarele elemente de patrimoniu existente:

  • suprafețele originale ale zidariei și finisajelor turnului medieval;
  • detaliile de piatră cioplită ale turnului medieval, în special gurile de tragere și ancadramentele;
  • înscrisurile și desenele de epoca pe suprafața pereților;
  • porțiunea drumului de strajă;
  • golurile laterale din interiorul turnului.

De asemenea, piramida de sticlă a fost înlocuită cu un nou segment, alcătuit din două nivele (unul închis cu sticlă și unul deschis), care să permită accesul publicului și vizualizarea unei panorame de 360° asupra orașului.

Lucrări executate:

  • consolidarea structurii de rezistență a întregii construcții – fundații și pereți structurali din zidărie de piatră și zidărie de cărămidă
  • extinderea pe verticală cu încă 2 nivele pe o structură metalică în cadre
  • realizarea unei structuri metalice la interior pentru montarea ascensorului de persoane
  • restaurarea elementelor originale ale turnului medieval
  • montarea tâmplăriilor; finisaje exterioare și instalații de iluminat exterior – finalizate pe zona de zidărie de cărămidă
  • branșarea la utilități.

Lucrări rămase de executat:

  • execuția finisajelor interioare la pereți și la structura metalică aferentă cajei liftului
  • montarea liftului și efectuarea probelor pentru punere în funcțiune
  • finalizarea restaurării zonei de piatră la exterior și a drumului de strajă
  • achiziția și montarea dotărilor.

Proiectul ,,Revitalizarea Turnului Pompierilor” este finanțat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza