Lucrări în zona Parcului Central. Boc: “Vom avea bandă dedicată pentru mijloacele de transport în comun și un sens unic”

by admin

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Local, introducerea unei benzi dedicate transportului în comun și a unei străzi cu sens unic, în zona Parcului Central. Prin urmare, din 2 august 2021, pe Splaiul Independenţei va funcţiona linia dedicată transportului în comun.

“Se vor finaliza în 31 iulie lucrările de infrastructură din zona Parcului Central din Cluj-Napoca. (…) Am aprobat astăzi, în Comisia de Circulaţie, restructurarea circulaţiei pentru fluidizarea transportului în comun. În consecinţă, pe 800 m, de la George Goşbuc la Opera Maghiară, pe Splaiul Independenţei, avem bandă dedicată de autobuz şi tramvai. Pe strada Cardinal Iuliu Hossu va fi sens unic dinspre Mănăştur spre Opera Maghiară, aşa cum a fost şi pe timpul lucrărilor.

Pe partea cu lacul, vor fi 85 de locuri de parcare şi 4 pentru persoane cu dizabilităţi. De asemenea, vom avea un stand de taxi la intarea pe stradă, la intrare dinspre George Coşbuc. Nu în ultimul rând, în noua formulă, strada va avea două benzi carosabile plus 1.5m pistă de biciclete, pe partea dinspre Canalul Morii”, a declarat primarul Emil Boc, în cadrul şedinţei Consiliului Local. 

În urma acestor modificări se va renunţa la sensul giratoriu de la intersecţia Cardinal Iuliu Hossu cu Vasile Alecsandri: “Lucrările se finalizează la termen, avem la dispoziție două săptămâni pentru marcaje”, a conchis edilul Clujului.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza