Lucrări de reabilitare pe trei drumuri de munte din Cluj!

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a demarat o serie de lucrări de întreținere curentă și periodică pe drumurile județene 108C (DN 1) – Mănăstireni, 103L (DJ 108C) – Mănăstireni – Râșca și 103K Râșca – Beliș (DN 1R). Traseul vizat pentru lucrări are o lungime de 23 de kilometri iar termenul de execuție a lucrărilor este de maxim 6 luni.

”Rolul acestor lucrări pe care le desfășurăm pe un traseu în lungime de 23 de kilometri este de a asigra o circulație în condiții optime, cu atât mai mult cu cât cele 3 drumuri traversează o zonă de munte cu un foarte mare potențial turistic” a comunicat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Operațiunile constau în tratarea burdușirilor și a tasărilor, lucrări de întreținere a platformei drumului, respectiv a părții carosabile, aducerea la profil a acostamentelor, lucrări de asigurare a scurgerii apelor și a esteticii rutiere, curățarea șanțurilor, rigolelor și podețelor, înlăturarea mecanizată a pietrișului și criblurii de pe carosabil, tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului, înlocuirea de podețe, întreținerea drumurilor laterale, precum și realizarea de șanțuri și rigole betonate, pe sectoare, pe raza localității Mănăstireni.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Lucrări de reabilitare pe trei drumuri de munte din Cluj! – Revista Presei 25/04/2023 - 16:51

[…] SURSA / CITESTE MAI MULT […]

Raspunde

Comenteaza