Localitatea Păniceni va avea canalizare și apă curentă

by admin

Locuitorii din Păniceni vor avea canalizare și apă curentă. Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Companiei de Apă „Someș”, a deschis ofertele depuse în cadrul licitației electronice având ca obiect înființarea rețelei de canalizare în localitatea Păniceni, comuna Căpușu Mare.

Lucrările, în valoare estimată de 7.960.120 de lei, inclusiv TVA, sunt finanțate din Fondul de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare, constituit de Compania de Apă Someș și Consiliul Județean Cluj în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

„Ne dorim ca lucrările la rețeaua de canalizare să fie realizate în paralel cu cele aferente introducerii apei potabile, astfel încât cetățenii Păniceniului să beneficieze cât mai rapid de ambele facilități și să aibă cât mai puțin de suferit ca urmare a lucrărilor de construire care se vor realiza pe teritoriul satului lor”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Conform caietului de sarcini, viitorul câștigător al licitației va trebui să realizeze o rețea de canalizare în lungime totală de peste 5.850 de metri, care să deservească întreaga comunitate a satului Păniceni. De asemenea, vor mai fi amenajate o stație de epurare, patru stații de pompare a apei uzate menajere, 160 de racorduri la gospodării și alte funcțiuni conexe.  

Satul Păniceni este inclus, de asemenea, în lista localităților în care Consiliul Județean Cluj, prin intermediul Companiei de Apă „Someș” S.A., va introduce apa potabilă în sistem centralizat. Această investiție este finanțată în cadrul proiectului cu finanțare europeană în valoare de 355,6 milioane de euro. Licitația aferentă acestei investiții este, la rândul ei, în plină derulare, ofertele depuse fiind în momentul de față în plină procedură de evaluare tehnică și financiară.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza