Liga 1, mai aproape de momentul în care va avea VAR! Anunț major făcut de LPF

by admin

Fotbalul românesc se apropie de momentul în care va beneficia de arbitraj video! LPF a anunţat, marţi, rezolvarea financiară a situaţiei şi implementarea VAR-ului undeva la începutul anului următor. 

Şi administrativ s-au deblocat lucrurile. Liga va pune 250.000 de euro, Federaţia va pune 250.000 de euro şi se va semna un parteneriat. Probabil că în zilele următoare va exista forma finală a parteneriatului şi acesta va fi semnat, împreună cu EAd, deţinătorul de drepturi. Termenul e clar, asumat de ambele părţi, începutul play-off-ului şi, respectiv, al play-out-ului sezonului viitor”, a declarat Justin Ştefan, secretarul general al LPF. 

“Sunt 50 de arbitri de şcolarizat sau 60 şi e o perioadă foarte lungă până ar putea aceştia să arbitreze VAR. Până acolo se duce termenul ca să avem VAR”, a spus şi Gino Iorgulescu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza