Lansare de carte și vernisaj la Muzeul de Artă

by admin

Muzeul de Artă Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca şi Editura Eikon organizează, în perioada 12 – 16 iunie 2019, evenimentul „Dezgheţul luminii”.

Este vorba de o lansare de carte şi vernisajul vor avea loc miercuri, 12 iunie 2019, ora 18, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piaţa Unirii nr. 30).

Invitaţi vor fi Lucian Nastasă-Kovács, Ioan Sbârciu, Virgil Mihaiu, Dan Breaz și Bogdan Roşca-Zasmescu.

Remus Octavian Cîmpean, care semnează sub acronimul literar ROC, este poet, prozator și matematician clujean.

Georgeta-Olimpia Bera, pictor și lector al Universităţii de Artă și Design Cluj-Napoca, va expune o selecție din lucrările sale de pictură, aparținând mai multor epoci de creație.    

În cadrul acestui concept artistic sincretic, intitulat generic  „Dezghețul Luminii”, se va lansa volumul de poezii cu același titlu al lui Remus Octavian Cîmpean, încadrat de vernisajul de pictură al Georgetei-Olimpia Bera.

Seara de 12 iunie, de la ora 18, va fi una specială la Muzeul de Artă din Cluj.

„Poetică în valoare absolută. ROC va „dezgheța” seara recitând din poeziile incluse în volum. Olimpia Bera ne va purta prin mirajul picturilor sale, fie că e vorba de teme inspirate de natură, experiențe personale ori convergențe de reprezentare ale unor realități subiective. Profesorul și jazzologul Virgil Mihaiu ne va încânta cu interpretările sale atât de savuroase și complexe despre arta cuvântului, pe când profesorul și pictorul Ioan Sbârciu ne va devoala poezia imaginii picturale. Nu va lipsi nici integrarea poeticului, indiferent de forma de întrupare, în cultura media de avangardă, despre care ne va vorbi cu pasiune omul de radio Bogdan Roșca-Zasmencu. Muzeograful Dan Breaz se va referi la interferenţele estetice dintre poezie şi pictură. Amfitrionul seratei poetico-picturale va fi istoricul Lucian Nastasă-Kovacs, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca”, explică organizatorii. Expoziția rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 16 iunie, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10-17.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza