Klaus Iohannis transmite un mesaj de susținere față de valorile Europene cu ocazia Zilei Independenței Naționale

by Christian Suciu

Președintele României a subliniat contextul primejdios în care se află România la 145 de ani de la declararea independenței naționale din cauza agresiunii militare a Federației Ruse împotriva statului suveran vecin Ucraina însă această zi poate reprezenta un prilej pentru a ne aminti cât de importantă este independența de care ne bucurăm astăzi dar și eforturile prin care aceasta a fost obținută.

” Idealul unei națiuni suverane și libere avea să se împlinească abia o generație mai târziu, prin viziune politică și prin curajul românilor care, în 1918, au realizat Unirea Mare. Acestea sunt coordonatele majore ale istoriei noastre, care ne arată cât de dificil a fost drumul către modernitate și câtă perseverență și forță de caracter au dat dovadă de strămoșii noștri.” a transmis Președintele României.

Totodată, acesta a subliniat că dreptul națiunilor de a-și construi propriul destin și de a proteja viața și denitatea reprezintă o carcateristică fundamentală a comunității democratice.

” Astăzi, când asistăm la renașterea unei mentalități imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare, semnificația zilei de 10 mai 1877 în istoria României este cu atât mai relevantă. Libertatea, dreptul de națiunilor să-și aleagă și să-și construiască propriul destin, protecția vieții și a demnității umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunități democratice din care facem parte. Sacrificiile strămoșilor noștri au reprezentat temelia dezvoltării României europene. Este acum datoria noastră de a susține și a apăra valorile și principiile pe care le împărtășim cu partenerii noștri euro-atlantici.” a precizat șeful statului, Klaus Iohannis.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

tudy 11/05/2022 - 09:05

Context periculos in care tu ai adus-o impreuna cu GUVERNUL MEU de demagogi, acum tragem toti ponoasele…..!!!DEMISIA PE LOC!!

Raspunde

Comenteaza