Istoria celor mai frumoase cetăți din zona Clujului. Torturi și reședințe legendare

by admin

În zona Clujului se afla cele mai frumoase cetati din România, însă istoria acestora este de prea putini stiuta. Unele dintre cetati au fost restaurate, altele au fost lăsate în paragină.

Cetatea Bologa

La doar câţiva zeci de kilometri de Cluj-Napoca se află cetatea Bologa.
Cetatea Bologa este cea mai de preț atracție turistică din zona. A fost ridicat în jurul anului 106, drept garnizoană a Cohortei II “Hispanorum”, a cărei misiune era, probabil, apărarea graniței Imperiului Roman. Pe măsură ce romanii au încercat să consolideze granițele, în secolul II au fost aduși coloniști din Grecia, se crede din zona Patras.

Ruinele castrului sunt vizibile și astăzi în locul numit “Grădiște”, deși majoritatea zonei a fost folosită ca suprafață agricolă. În apropierea castrului există și ruinele unei băi romane.

Cetatea Fetei

În vecinătatea comunei Floreşti se află Cetatea Fetei. Cetatea a fost construită înaintea anului 1241, drept punct de pază și observație în fața invaziilor tătarilor. Cetatea a fost dărâmată în 1437, în perioada răscoalei țărănești de la Bobâlna. În clipa de față mai există doar o serie de ruine și o gaură de puț din care pornește un tunel subteran, blocat la câțiva metri de o poartă din fier.

Numele cetății provine dintr-o legendă locală: se spune că în timpul invaziilor tătare o fată din sat a fost prinsă de tătari și în ciuda torturilor nu a dezvăluit locul în care se ascunseseră oamenii din sat. În amintirea ei, cetatea ar fi fost denumită Cetatea Fetei.


O altă legendă spune că în cetate ar trăi şapte zâne, care dorm în paturi împletite din pânză de păianjen şi cărora albinele le-ar aduce miere.

foto:taracaltei.ro


Cetatea Dăbâca

Cetatea Dăbâca, situată în comuna Dăbâca care era cea mai puternică localitate din Ardealul de Nord-Est, în urmă cu 800 de ani, are o formă inelară, cu patru incinte fortificate și un diametru de 600 de metri. Multă vreme s-a crezut că aceasta ar fi fost reședința legendarului Gelu, dar mai nou cercetătorii consideră că, mai degrabă, Gelu avea reședința pe teritoriul actualei comune Gilău.

Cetatea a fost ridicată în mai multe etape, ea evoluând de la o simplă fortificație la cetate de reședință a comitatului Dăbâca, menționată documentar în 1146, în secolele X-XIV ea jucând un rol important în Transilvania. A fost distrusă la invazia tătarilor din 1241, fiind apoi reconstruită.

foto: romanianresorts.ro

Cetatea Martinuzzi

Cetatea Gherla (Cetatea Martinuzzi) construită în stil renascentist, se află pe malul drept al râului Someşul Mic, în municipiul Gherla. a fost construită în 1540, la ordinul episcopului de Oradea Gheorghe Martinuzzi, totodată cancelar și vistier la Curtea Regală maghiară. În clădire funcționează Penitenciarul Gherla.

Cetatea Moldovenești

Cetatea din comuna Moldovenești, județul Cluj, cunoscută și sub numele impropriu de „Cetatea Turzii”, este una din cele mai vechi amenajări fortificate din Transilvania medievală. În prima ei formă era constituită dintr-un val de pământ înconjurat de un șanț, ulterior a fost întărită cu ziduri de piatră. A fost definitiv abandonată în partea a doua a secolului al XIII-lea. Puținele rămășițe ale fortăreței se mai pot vedea și azi (“Dealul Cetății”). Pe partea de sud se vede un șanț, care ar fi fost intrarea în cetate.

Sursa: wikipedia.ro

Te-ar putea interesa si

Comenteaza