Ioan Ovidiu Sabău prefațează un meci ”de luptă” pentru Universitatea Cluj în fața lui UTA Arad! Sabău:” Pentru UTA e un meci important, e clar că nu va fi ușor.”

by Christian Suciu

Meciul din cea de-a doua etapă a Play-Out-ului Superligii dintre UTA Arad și U Cluj va fi putea fi urmărit sâmbătă de la ora 12.00, în direct pe Prima Sport 2. Antrenorul Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a prefațat un duel crâncen între cele două formații pe stadionul ”Francis Von Neuman” din Arad.

” Nu ne va fi ușor chiar dacă am avut o perioadă în care ne-am pregătit destul de bine și am prins încredere și entuziasm după ultimul joc câștigat acasă. Au mai apărut mici probleme de sănătate, încercăm să recuperăm anumiți jucători. Nu vom avea un meci simplu, pentru UTA este, cu siguranță, un meci foarte important la fel cum este și pentru noi dealtfel, pentru că nu ne-am îndeplinit încă obiectivul.” a transmis antrenorul principal al alb-negrilor.

Tehnicianul de 55 de ani nu se așteaptă la un meci cu multe dueluri fizice dar rămâne încrezător în abordarea sa pentru partidele împotriva acestui tip de adversari.

”Se tot spune că UTA e o echipă agresivă, cu un joc foarte dur, dar trebuie să știi cum să abordezi astfel de jocuri, cum să rupi elanul adversarului, însă eu sunt de părere că, în astfel de meciuri, cel mai important este ca jucătorii să aibă plăcerea de a juca fotbal și să aibă curaj.” a mai adăugat antrenorul Universității Cluj.

În ce privește indisponibiltățile clujenilor, Mamadou Thiam și mijlocașul Dan Nistor nu au fost complet recuperați pentru deplasarea la Arad însă Sabău este mulțumit că unii jucători au fost recuperați la timp pentru disputa cu arădenii.

” Thiam nu este complet refăcut pentru acest joc, după meciul cu FC Argeș, încet-încet sper să-l fi recuperat și pe Dan Nistor din punct de vedere fizic. El nu a făcut încă antrenamente la intensitate maximă dar stă destul de bine. L-am recuperat și pe Gomes, care a avut o mică problemă dar va fi apt de joc. Rămâne de văzut cum vom proceda cu Filip, care a acuzat o problemă musculară, dar s-a antrenat normal. Mă bucur că și Tescan este complet refăcut din punct de vedere fizic și are încredere după acel gol reușit după o lungă perioadă.” a transmis antrenorul ”Șepcilor Roșii” înainte de confruntarea din Superligă.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza