Investiție de 6 milioane de lei pentru extinderea unor rețele de apă din comuna Cășeiu

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a încheiat contractul împreună cu Compania de Apă ”Someș” pentru extinderea rețelei de apă potabilă din comuna Cășeiu. Investiția vizează construirea unor rețele de aducțiune și distribuție a apei în lungime de 12,3 km pe raza localităților Rugășești și Gârbău Dejului din cadrul comunei. Noile rețele vor fi dotate de asemenea cu două stații de pompare, un rezervor de înmagazinare a apei de 100 mc și o stație de clorinare. 

Totodată, instalațiile vor beneficia de sistemul ”SCADA” ce permite supravegherea constantă de la distanță a parametrilor de funcționare și furnizarea acesteia în regim continuu, la cea mai bună calitate.

” Continuăm să investim în extinderea ariei de acoperire a serviciilor de utilități publice, în întreg județul. Am alocat, astfel, peste 1,2 milioane de euro pentru îmbunătățirea calității vieții și creșterea nivelului de trai al locuitorilor celor două sate clujene. În paralel, continuăm lucrările din fonduri europene pentru extinderea rețelei de apă în alte două sate din comuna Cășeiu, Sălătruc și Guga.” a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza