Institutul Oncologic Cluj continuă campania de prevenție și depistare precocea cancerului de sân și de col uterin! Testări gratuite HPV/ Babeș-Papanicolau vor avea loc la unitatea mobilă de lângă Cluj-Arena

by Christian Suciu

Campania de prevenție și depistare a cancerului de sân și a cancerului de col uterin derulată de Institutul Oncologic ” Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj va continua în perioada 1-2 septembrie și 4-8 septembrie la unitatea mobilă de lângă Cluj Arena.

”Având în vedere succesul pe care l-au înregistrat activitățile de testare derulate la stadion în primăvara acestui an, continuăm să sprijinim implementarea acestor proiecte, benefice pentru cetățeni. Încurajăm doamnele să acorde prioritate sănătății și să profite de aceste facilități, acordate în mod gratuit de către specialiști.”, a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Acțiunile de testare mamografică se adresează femeilor care locuiesc în județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj și care au vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani. Programările se efectuează la numărul de telefon 0758.621.395, de luni până vineri, între orele 08.00 și 17.00.

De asemenea, testările pentru cancerul de col uterin vor fi realizate în perioada ➡️ 4-8 septembrie, între orele 4.00-19.00. Programările pot fi efectuate la numărul de telefon 0215.277.598. În această campanie sunt vizate doamnele care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani (și care nu au efectuat deja acest test în cadrul proiectului).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza