Incendiu devastator pe strada Augustin Maior din Cluj-Napoca! O construcție improvizată s-a făcut scrum

by Christian Suciu

Un incendiu puternic a avut loc în cursul zilei de ieri pe strada Augustin Maior din municipiul Cluj-Napoca o anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări cauzând numeroase pagube în rândul animalelor aflate în suprafața de 500 de metri pătrați. Doi porci au fost uciși de flăcări iar pompieri au reușit să salveze alți 6 dintre cei captivi în anexa care s-a făcut scrum în urma intervenției.

”Apelul de urgență a venit la ora 17:56, iar pentru misiune a fost mobilizată inițial o autospecială cu apă și spumă. Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 500 mp. Astfel, a fost chemată în sprijin încă o autospecială. Intervenția a fost cu atât mai dificilă întrucât anexa era una improvizată, construită din materiale ușor inflamabile, în vreme ce vântul a favorizat propagarea flăcărilor. În paralel cu acțiunile de stingere, pompierii au eliberat 6 porci din anexa gospodărească. Din nefericire, 2 porci nu au putut fi salvați. Pe de altă parte, nu au existat persoane care să solicite sprijin medical.” a transmis ISU Cluj

Te-ar putea interesa si

Comenteaza