Încă o veste proastă pentru Rădoi! Un jucător important a fost testat POZITIV la coronavirus și RATEAZĂ meciul cu Macedonia de Nord

by admin

Mijlocaşul Ianis Hagi a fost testat pozitiv la noul coronavirus la Skopje, informează FRF. Opţiunile selecţionerului Mirel Rădoi pentru meciul important cu Macedonia de Nord sunt limitate în aceste condiţii, fiind doar 20 de jucători în lot. 

Marţi, în jurul prânzului, Ianis Hagi a acuzat uşoare dureri de cap în cantonamentul naţionalei de la Skopje. A efectuat un test rapid sub coordonarea staff-ului medical al naţionalei, iar rezultatul este pozitiv. Tricolorul a intrat imediat în izolare. Până marţi, cu ocazia acestei acţiuni a naţionalei, Ianis efectuase cinci teste COVID, toate cu rezultat negativ.

Fără a prezenta simptome, colegii de masă ai lui Hagi, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău şi Dragoş Nedelcu au efectuat şi ei teste rapide. Rezultatul este negativ pentru toţi trei.

Cu toate acestea, cei trei nu vor putea participa la antrenamentul oficial din această seară, potrivit normelor din Macedonia de Nord, fiind necesar într-o astfel de situaţie un rezultat negativ la o testare PCR. Astfel, ei au efectuat şi o testare PCR, rezultatul urmând să sosească până la ora jocului.

Ianis Hagi (22 de ani) a jucat 22 de minute în meciul Islanda – România 0-2 şi 80 de minute în meciul România – Liechtenstein 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022. Mijlocaşul de la Rangers are 20 de selecţii şi un gol la echipa naţională de seniori.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/20386686/3/ianis.jpg

Din cei 26 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi pentru acţiunea naţionalei din septembrie, doar 21 au făcut deplasarea în Macedonia de Nord. După accidentările lui Florin Tănase, Denis Alibec şi Denis Drăguş, fotbalişti care au părăsit cantonamentul României în ultimele zile, a venit rezultatul pozitiv al lui Dorin Rotariu la testarea COVID.

Luni, portarul Marian Aioani, convocat în premieră la nivelul primei reprezentative, a părăsit cantonamentul, nefăcând parte din lotul pentru Macedonia de Nord. El a suferit o accidentare în pregătire, entorsă la glezna dreaptă, iar investigaţiile coordonate de staff-ul medical al naţionalei au dus la concluzia că acesta nu este disponibil pentru meciul de miercuri.

România întâlneşte, miercuri, de la ora 21.45, în deplasare, reprezentativa Macedoniei de Nord, în etapa a şasea a Grupei J a Cupei Mondiale din 2022.

//i0.1616.ro/media/581/3142/38206/20386686/2/clasament-grupa-qualifiers-euro2020-en-copy-696x696.jpg

Te-ar putea interesa si

Comenteaza