Încă o vară fără nunți, botezuri sau aniversări? Oamenii așteaptă revenirea la chefurile de altădată

by admin

Organizatorii evenimentelor private au aflat în urmă cu câteva zile în ce ar consta noile măsuri de relaxare care ar putea fi implementate odată cu începutul lunii iunie. Prin urmare, petrecerile vor avea loc cu maximum 70 de persoane în exterior și 50 de persoane în interior. La aflarea veștii, planurile mirilor au fost date peste cap, la fel ca toată industria de evenimente de altfel. Aceștia se mai gândesc dacă să-și rezerve o dată anul acesta sau să aștepte noile măsuri de relaxare anunțate după data de 1 iunie.

“În momentul de față este o perioadă de tranziție a noilor relaxări. Avem solicitări, nu sunt foarte multe. Le pot număra pe degetele de la o mână, însă nu știu câte din ele se vor concretiza. Cu toții așteptăm măsurile de relaxare de la 1 iunie și 1 iulie. Dacă într-un an precum 2019 nu am avut niciun weekend liber, pentru noi, 2020 nici nu a existat din punctul acesta de vedere. Acum avem din nou pierderi foarte mari, în jur de 40%. Deja ne aflăm în mai, nu cred că putem recupera foarte mult în acest sezon.

Cu 50 de persoane în interior nu se concretizează evenimentele, este nevoie de o relaxare mai mare a numărului limită. Acolo unde organizatorul își asumă vaccinarea tuturor persoanelor este o poveste frumoasă în acest moment… Nimeni nu-și va asuma așa ceva, deoarece este o amăgire totală. (…) Noi avem o capacitate aici de 150 de locuri. Așteptăm noi relaxări, altfel nu putem să înaintăm cu solicitările”, a explicat managerul restaurantului Casa Boema, Horațiu Moldovan.

În aceeași situație se află și celelalte restaurante din Cluj. Managerii spun că există solicitări din partea clienților, dar nimeni nu știe dacă și când se pot onora.

“Majoritatea evenimentelor se programează pentru anul viitor, deoarece clienții nu au încredere că se poate organiza o petrecere adevărată cu mulți invitați, cu dans și așa mai departe. Dacă vorbim de mese festive micuțe, de exemplu un botez în familie sau o masă după o cununie civilă, da, din punctul acesta de vedere avem solicitări. Sunt chiar zeci de solicitări pe zi, dar asta nu înseamnă că se vor si concretiza”, ne spune managerul restaurantului Vila Tușa, Alina Fărcaș.

Clienții deocamdată cercetează piața, însă la multe dintre întrebări, managerii nu le pot oferi un răspuns concret. Din această cauză, sălile de evenimente au de pierdut. Dacă înainte aveau petreceri cu peste 500 de persoane adunate în tot weekendul, acum abia ating pragul 100.

“De exemplu ne întreabă dacă se poate cu dans, distanță între mese, câte persoane pot sta la fiecare, se fac sau nu vaccinuri, iar noi nu avem toate informațiile acestea foarte clare. Nu le deținem, nu ne comunică nimeni nimic. Nici nu știm la cine să apelăm, dacă la DSP sau în altă parte. Din această cauză vine și neîncrederea lor. Nu au o siguranță și renunță. Momentan noi le transmitem clienților că nu se poate dansa la evenimente. Am mers pe ideea de organizare a evenimentelor mici, cu mese mici, doar cu muzică ambientală. Nu îndrăznim să ne gândim la evenimente mari dacă nu știm acum toate informațiile”, explică Alina.

Autoritățile au propus ca în cazul în care organizatorul va garanta că toate persoanele de la respectivul eveniment sunt vaccinate, se va renunța la limitarea numărului din interior, însă managerii se întreabă de fapt către cine se va îndrepta întreaga responsabilitate.

“Eu am o nedumerire. La cine se referă ca organizator? Cei care organizează evenimentul sau la noi ca și unitate? Dacă se referă la miri, iar ei dau în scris că-și asumă că toate persoanele sunt vaccinate, noi îi credem pe cuvânt, iar în caz de control ei vor răspunde. Dacă această responsabilitate ar cădea pe umerii noștri ar implica costuri, personal și nu știu cum ar trebui să reacționăm noi dacă am testa un pozitiv la o nuntă. Nu știu cum ar reacționa să îl trimit eu acasă. Sunt niște situații la limită. Facem rând în fața sălii evenimentului cu asistenta lângă noi? Pe cei care vor fi în regulă îi vom lăsa să intre, dar cu ceilalți cum vom face? Nu știm efectiv procedura, nu știm pașii cum ar trebui să ne organizăm. Suntem debusolați, nu știm cui să punem întrebări”, încheie managerul restaurantului.

Din aceleași motive au de suferit și fotografii. După o pauză de un an, relaxarea e binevenită, dar deocamdată neîncrederea și teama sunt mai mari.

“Am vreo 2-3 evenimente deocamdată, dar sunt cu maxim 50 de invitati, lumea nu se aruncă să-și facă programări cu un număr mai mare de invitați, deoarece nu au siguranța zilei de mâine. Am o solicitare în luna iunie, una în iulie și încă o dată neconfirmată, deoarece mirii așteaptă un răspuns de la sala respectivă. Clienții nu știu dacă au sală, ar vrea să facă evenimentele cum erau programate, cu sute de oameni.

Pe 2020 am avut pierderi de 80% sau chiar mai bine de atât. Preconizez o revenire de maxim 50% pe anul aceasta, în niciun caz spre 100%. Eu dacă am 2-3 evenimente pe lună, pentru mine e suficient. Dar în loc să am vreo 8-9 evenimente vara aceasta, am 3. Pierderea este la fel de mare ca anul trecut”, explică Ovidiu Bujor.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza