Încă o mie de garaje vor dispărea din Cluj-Napoca. Proprietarii mai au la dispoziție două luni să le demoleze singuri

by admin

Încă o mie de garaje vor dispărea în acest an din Cluj-Napoca. Primăria a trimis proprietarilor somații, iar aceștia trebuie să le demoleze până la finalul lunii martie. În locul lor, municipalitatea va amenaja noi locuri de parcare.

„Până în acest moment, avem demolate 1.500 de garaje, avem somaţii pentru peste 925 de proprietari de garaje, în etapa a doua, trimise chiar din noiembrie, termenul limită fiind martie. După această dată, intervenim noi să le demolăm. Am avut o situaţie bună în cartierul Între Lacuri, unde am demolat deja 352 de garaje şi am amenajat deja toată zona cartierului, vom trece deja la etapa a doua, unde sunt deja trimise somaţiile, undeva la 160 de garaje. 

Vreau să spun că au mai rămas câteva enclave de garaje în fiecare zonă unde am demolat, pentru că situaţia juridică a terenurilor nu este clară. Pe Titulescu avem speţe de genul acesta, în cartierele Mănăştur şi Între Lacuri, lucrăm la o procedură de expropriere ca să nu mai rămână enclave şi să avem zone curate”, a declarat viceprimarul municipiului, Dan Tarcea. 

Proprietarii care nu îşi demolează voluntar garajele vor fi acţionaţi în instanţă pentru recuperarea celor 4.000 de lei pe care primăria îi va cheltui pentru ridicarea garajului respectiv. De asemenea, proprietarul își va pierde dreptul la un loc de parcare în oraș.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza