Importanța soluțiilor profesionale de sterilizare a aerului. Dumitru Anca: „Tehnologia Steril-Aire are un sistem foarte flexibil care ne permite să-l instalăm în orice tip de aer condiționat”

by admin

În lupta combaterii răspândirii coronaviruslui, pe lângă echipamentele de protecție, măști sau mănuși, un aspect important îl prezintă și calitatea aerului ventilat de aerul condiționat. Fie că este vorba de spitale, birouri, mall-uri, universități sau chiar azile de bătrâni, aceste soluții profesionale de sterilizare a aerului limitează răspândirea microorganismelor. Tehnologia cu raze ultraviolete duc la curățarea aerului și la favorizarea unui mediu cât mai respirabil în spațiile închise.

„Într-adevăr, americanii cercetează această problemă a aerului condiționat de mai bine de 50 de ani. Ei au fost primii care au descoperit sindromul clădirii bolnave. Apoi și-au dat seama că un sistem de aer condiționat infectat poate cauza infecții persoanelor care lucrează sau trăiesc în acele clădiri. Tehnologia Steril-Aire se bazează pe lungimea de undă C a spectrului UV. Odată instalate în bateriile de răcire ale sistemelor de aer condiționat se rezolvă două probleme: elimină toate microorganismele din aer, curățând acel biofilm care se acumulează pe bateria de răcire și o menține curată atâta timp cât echipamentul este în funcțiune. Echipamentele Steril-Aire au două caracteristici importante: randamentul echipamentelor noastre permit distrugerea tuturor microorganismelor din fluxul de aer. Al doilea avantaj este faptul că datorită sistemului de montaj foarte flexibil, ne permite să îl instalăm în orice tip de aer condiționat.

O parte din procesul nostru de vânzare este testul de aer. Avem un aparat de testare al aerului prin care demonstrăm potențialului client, încărcătura de bacterii sau mucegai în aerul pe care îl respiră în birou sau într-un al loc. Facem propunerea tehnică, iar după ce instalăm echipamentul, refacem aceleași teste de aer dovedindu-i eficiența lui. Ele pot fi montate în absolut orice domeniu unde se dorește o calitate ridicată a aerului. De la domeniile medicale până la mall-uri, bănci, facultăți și așa mai departe”, a declarat directorul tehnic Steril-Aire România, Dumitru Anca, în emisiunea „România te privește” de pe Look Plus.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza