Ianis Hagi, visează cu ochii deschiși după calificarea la Euro! Hagi: ”Realitatea bate visul. Mergem la Euro, România!”

by Christian Suciu

Liderul unei noi generații a Echipei Naționale, Ianis Hagi, a transmis un mesaj special în urma calificării obținute la Campionatul European. Fotbalistul ce evoluează în prezent în ”La Liga” consideră că actuala campanie de calificare este cea mai mare a realizare a carierei dar și un vis împlinit, pentru care a sperat încă din clipa în care a pus piciorul pe minge pentru prima oară.

” Am visat momentul ăsta de când am dat prima oară cu piciorul într-o minge. Am ştiut că, dacă voi ajunge fotbalist, cea mai mare mândrie ar fi să îmbrac tricoul naţionalei, iar cea mai mare bucurie – să reprezint România la un turneu final.

Acum 5 ani am primit această responsabilitate şi am îmbrăcat tricoul României pentru prima dată, iar astăzi sunt calificat cu echipa naţională la Campionatul European. Realitatea bate visul. Le mulţumim celor care au crezut în noi şi generaţiilor anterioare care ne-au arătat drumul spre astfel de performanţe. Ne întâlnim marţi pe Arena Naţională, apoi ne vedem în Germania. Mergem la Euro, România!”, a declarat mijlocașul Echipei Naționale, după calificarea obținută în meciul cu Israel.

sursa: primasport.ro

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza