Guvernul amână dublarea alocațiilor

by admin

Termenul de la care va intra în vigoare legea care prevede dublarea alocațiilor a fost amânat până la 1 august prin ordonanța de urgență. Anunțul a fost făcut de șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, după sedința de Guvern.

Alocația de stat pentru copii se stabilește potrivit Parlamentului astfel:

  • 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora
  • 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Vă reamintim faptul că dublarea alocațiilor a fost adoptată în luna decembrie cu 179 de voturi pentru, 0 împotrivă, 29 de abțineri, în timp ce 3 deputați nu au votat. Ministrul Finanțelor Publice a explicat că dublarea alocației de stat ar avea un impact bugetar de 6 miliarde lei, ceea ce ar conduce un deficit de 4,1 – 4,3% din PIB.

Premierul Ludovic Orban a declarat recent, că în urma discuției cu președintele Klaus Iohannis, cel mai probabil, dublarea alocațiilor copiilor, adoptată de Parlament la finalul anului trecut, va fi amânată până când vor exista resursele bugetare pentru aplicarea majorării. Cu toate acestea, presedintele a declarat ca nu se poate opune dublarii alocatiilor si a promulgat legea la inceputul saptamanii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza