Grevă spontană la CFR. Trenuri oprite pe traseu

by Oana Spiru

Peste 1.500 de angajați ai CFR au intrat, luni dimineață, în grevă spontană, nemulțumiți de înghețarea salariilor. Mai multe trenuri au fost oprite pe traseu.

Portrivit HotNews.ro, cei care au pornit protestul au fost angajații CFR care se ocupă cu repararea locomotivelor.

Conform acestei surse, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a declarat că oamenii sunt nemulțumiți pentru că le sunt înghețate salariile și nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi.

Circa 1.500 de lucrători din toată țara participă la protest, dar și alți angajați sunt nemulțumiți și așteaptă negocierile cu Ministerul Transporturilor.

„Sindicaliștii cer o majorare a salariilor de 35% pentru această categorie de personal. Majorarea ar fi prevăzută în Statutul Feroviarului, însă Guvernul a amânat aplicarea legii”, arată sursa citată.

Digi24 a anunțat că mai multe trenuri au fost oprite pe traseu, însă deocamdată nu este clar ce trasee au fost afectate.

Conform aceleiași surse, greva spontană a fost declanșată în București, Brașov, Sighetul Marmației, Cluj, Arad, Craiova, însă din câte se pare protestul se extinde.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reacționat printr-un mesaj pe Facebook, spunând că a avut discuţii cu directorii generali şi economici de la CFR, iar de anul viitor toate companiile, fie că este vorba despre CFR Infrastructură, CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un “proces de eficientizare economică, în acord cu PNRR”.

“Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. (…) Sunt deschis la dialog, dar bazat pe argumente economice sustenabile, și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine. Asta le-am transmis astăzi și celor de la CFR”, a spus Grindeanu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza