Galerie FOTO | Marte a ajuns…pe Pământ. “Planeta Roșie”, expusă pentru prima dată la Cluj de Lights In The Park

by admin

Dacă simțiți nevoia de o plimbare la ceas de seară, mai ales că a revenit pentru scurt timp și iarna în plin sezon…de primăvară, “Planeta Roșie” vă așteaptă cu brațele deschise să o priviți îndeaproape în Iulius Parc, în cadrul Lights In The Park 2021- Cluj-Napoca. Evenimentul are loc începând de astăzi, 19 martie, până pe 28 martie 2021. Clujenii pot admira bucuroși în intervalul orar 05 – 22 planeta Marte ce măsoară 7 metri, fiecare centimentru reprezentând 10 kilometri din suprafața planetei Marte, realizată pe baza imaginilor oferite de NASA, prin intermediul Mars Reconnaissance Orbiter, de către artistul britanic Luke Jerram.

Până în prezent, instalația a fost expusă pe trei continente reușind să stârnească oamenilor și mai mult dorința de cunoștere a planetei care a fascinat omenirea de mii de ani.

Instalația spectaculoasă este expusă pentru prima oară în România la Cluj-Napoca, în vreme ce Iașiul se bucură de coborârea lunii, (Museum of the Moon) în fața Palatului Culturii. Evenimentul organizat de Festivalul de lumină Lights On Romania cuprinde cele două instalații ale lui Luke Jerram care sunt prezentate în premieră mondială în paralel, în două orașe ale aceleiași țări.

“Mi se pare senzațional pentru că au reușit să aducă o formă de entertainment chiar și pe perioada restricțiilor. Ar fi fost mai frumos dacă nu am fi avut aceste măști. Puteam să ne facem poze mai liniștiți să le punem pe rețelele de socializare. Mi se pare mai interesantă Marte decât Luna, deși mi-ar fi plăcut mai mult să fi fost una lângă cealaltă”, spune un tânăr clujean.

“Sperăm ca lumina lor vindecătoare să vă învăluie exact așa cum aveți nevoie să o facă”, au transmis reprezentanții Lights On Romania.

Când vizitați “Planeta Roșie” trebuie să țineți cont de anumite reguli pentru a putea fi prevenite măsurile de combatere a răspândirii Covid-19:

– masca trebuie purtată peste nas și gură în permanență în timpul vizitelor;

– distanța de 1.5 metri trebuie păstrată față de ceilalți vizitatori;

– în caz de aglomerare măsuri suplimentare de siguranță vor fi impuse de personalul de pază și coordonare, măsuri care pot include închiderea perimetrului și permiterea accesului doar în grupuri, în funcție de numărul vizitatorilor;

– vă rugăm să cooperați cu agenții de pază și să vă bucurați responsabil de lumină;

– accesul cu animale de companie e interzis în perimetrul expozițional;

Din aceste imagini pot fi observate toate caracteristicile planetei precum munții, vulcanii, craterele, dar și alte detalii care ne conferă libertatea imaginației viații de acolo. Planeta poartă numele zeului roman al războiului (Marte) și este adesea numită “Planeta Roșie”, deoarece oxidul de fier predominant de pe suprafața sa îi redă un aspect roșiatic distinctiv între corpurile astronomice vizibile cu ochiul liber.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza