Funeraliile PS Florentin Crihălmeanu. Vezi când va fi înhumat ierarhul

by admin

Reprezentanții Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla au făcut publice detaliile privind slujba de înhumare a PS Florentin Crihălmeanu. Trupul regretatului episcop va fi depus vineri în Catedrala „Schimbarea la Față” de pe Bulevardul Eroilor, pentru ca cei care doresc să își poată lua un ultim rămas bun. Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, pe esplanada din fața Catedralei din Piața Cipariu.

„Preacucernici Părinți, Preacuvioase Persoane Consacrate și Iubiți Credincioși,

Vă facem cunoscut programul de rugăciune la momentul despărțirii de arhiereul nostru, Preasfinția Sa Florentin CRIHĂLMEANU, blând arhipăstor de suflete, erudit predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, vrednic sfințitor prin Sacramente și îndrumător al sufletelor și al Eparhiei noastre.

1. În ziua de vineri, 15 ianuarie 2021, trupul Preasfinției Sale Florentin va fi depus în Catedrala „Schimbarea la Față”, iar cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, o vor putea face în intervalul orar 08:00 – 20:00, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie.

2. Respectând dorința testamentară a Preasfinției Sale Florentin, îi invităm pe toți cei care doresc să aducă coroane, jerbe sau flori, să ofere în schimbul acestora banii săracilor.

3. În ziua de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 11:00, trupul Preasfinției Sale Florentin va fi depus pe esplanada din fața Catedralei din Piața Timotei Cipariu, iar la ora 12:00 va avea loc Slujba Înmormântării.

4. Cei care din binecuvântate pricini nu vor participa la slujba înmormântării, vor celebra în parohia proprie Sfânta Liturghie cu panahida la intenția odihnei sufletului Preasfinției Sale Florentin.

5. În ziua premergătoare înmormântării, se va organiza în toate parohiile de pe teritoriul Eparhiei noastre, o seară de priveghere publică (parastas, rozar, etc) la aceeași intenție.

6. Pentru ziua înmormântării, vă rugăm să rețineți că la ora 12:00 va începe slujba de înmormântarea

7. După ziua funeraliilor, pomenirea ierarhiei în cadrul Sfintei Liturghii se va face conform zilelor premergătoare înhumării, până la numirea unui Administrator Eparhial.

8. Conform tradiției, fiecare preot este obligat să celebreze 7 Sfinte Liturghii la intenția odihnei sufletului episcopului nostru.

9. La 40 de zile se va celebra un Parastas pentru odihna sufletului Preasfinției Sale Florentin.

Vă rugăm să aveți în vedere situația actuală în care ne aflăm și vă aducem aminte că la toate celebrările și momentele de rugăciune se vor respecta normele sanitare în vigoare pentru perioada de pandemie”, au transmis reprezentanții Episcopiei greco-catolice.

Episcopul Florentin Crihălmeanu a încetat din viață pe 12 ianuarie 2021, după ce la începutul acestui an fusese confirmat cu COVID-19. Ierarhul se afla în carantină, când a suferit complicații cardio-respiratorii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza