FOTO/VIDEO S-a inaugurat spitalul Transilvania. Investiția se ridică la aproape 10 milioane de euro

by Cristina Mihaila

Spitalul Transilvania a fost inaugurat la Cluj-Napoca, în prezența Excelenței Sale Uffe Balslev, ambasadorul Regatului Danemarcei în România. Proiectul s-a materializat odată cu semnarea în iunie 2018 a contractului de finanțare în cadrul PROGRAMULUI OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE pentru proiectul „CENTRU DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE PRIVIND DIAGNOSTICUL ȘI TRATAMENTUL ACCIDENTELOR VASCULARE CEREBRALE”. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 45 milioane lei, din care 13.522.462,00 lei au fost asigurați, pentru înființarea centrului de cercetare, prin cofinanțare de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Petru Șușca: „Venim cu o echipă formidabilă și cu un suflu nou”

Managerul General al Spitalului Transilvania, Petru Șușca, are încredere că, în cadrul acestui spital, se vor regăsi cele mai moderne soluții pentru a trata un spectru cât mai larg de patologii: „Am decis ca, în ziua deschiderii Spitalului Transilvania, să venim cu formula completă: aparatură de ultimă generație, medici care fac performanță și care vin cu experiență vastă în domeniile lor de activitate și un circuit integrat oferit tuturor pacienților. Astfel pacienții au la dispoziție o gamă completă de servicii medicale asigurate prin: cabinete de specialitate, laborator de analize medicale, laborator de imagistică (CT, RX, RMN 3 Tesla), Angiograf biplan, Bloc operator, Recuperare medicală, inclusiv ambulanțe pentru transport de tip B1/B2. În ceea ce privește specialitățile chirurgicale, pacienții vor avea acces la cei mai buni specialiști din ariile de Neurochirurgie, Chirurgie vasculară, Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, Chirurgie toracică, Otorinolaringologie, Chirurgie generală, Ginecologie și Ortopedie-traumatologie.

Tehnologii și aparatură de ultimă generație

Conducerea spitalului dă asigurări că unitatea este dotată cu aparatură de ultimă generație: un angiograf biplan unic în Transilvania, RMN, ecograf Doppler și laborator performant de analize medicale. Blocul operator are în structura sa două săli de operație, iar compartimentul ATI este multifuncțional, cu 8 paturi, dintre care 2 paturi SPA și 6 paturi TI (4 aseptici, 2 septici).

„Pentru neurochirurgie reprezintă un mare avantaj existența angiografului, echipament pentru care eu personal mă zbat să îl achiziționăm la Cluj-Napoca de 20 ani. Plasarea lui pe același palier cu sălile de operație permite intervenții cerebrovasculare complexe, fapt care diferențiază, în mod semnificativ, Spitalul Transilvania de toate celelalte unități de profil din regiune, chiar și din țară.”, a declarat Prof. Dr. Ioan-Ștefan Florian, medic primar neurochirurg, Preşedinte al Euroacademiei Multidisciplinaria Neurotraumatologica.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza