FOTO Verificări pe lacul Tarnița. Polițiștii vor continua acțiunile

by admin

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Cluj-Napoca și Serviciul Criminalistic- au acţionat în scopul prevenirii și combaterii activităților ilicite din domeniul transportului naval, silvic, protecției mediului, pescuit și acvacultură.

Acţiunea s-a desfăşurat la data de 1 iulie a.c, în intervalul 13.00-16.00, pe luciul de apă al lacului de acumulare Tarniţa şi pe drumurile judeţene din apropierea acestuia.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 76 de persoane şi au fost verificate 29 de ambarcaţiuni, efectuându-se verificări şi la 4 societăţi comerciale din zonă.

Pe drumurile judeţene, au fost verificate 52 de vehicule, fiind efectuate 22 de testări cu aparatul etilotest, rezultatele testărilor fiind negative.

Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale.

A fost constatată o infracţiune privind nerespectarea regimului aplicabil transportului naval, conform Legii 191/2003.

De asemenea, au fost întocmite 12 note de constatare pentru nerespectarea prevederilor Legii apelor. Astfel, au fost întocmite note de constatare pentru executarea sau punerea în funcţiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum şi pentru modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizaţie sau fără respectarea avizului ori a autorizaţiei de gospodărire a apelor, persoanele în cauză, urmând a fi sancţionate contravenţional.

În perioada următoare, acţiunile poliţiştilor vor continua.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

simplificare 02/07/2020 - 23:44

1). Cum e cu Legea 50 ? 2). Cum e cu dejectiile ? 3). Cum e cu dezmembrari cadastrale pe succesiuni CF ?

Raspunde

Comenteaza