FOTO | Mai multe controale ale POLIȚIȘTILOR de la IPJ Cluj în trafic. Cifrele accidentelor/deceselor. Vezi câte au avut loc până acum în 2021 vs anul trecut

by admin

În acesta perioadă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj intensifică activitățile desfășurate pe linie rutieră, în vederea prevenirii accidentelor de circulație soldate cu rănirea gravă sau decesul persoanelor implicate în acestea.

La nivelul județului Cluj, în prima parte a anului, s-au produs un număr de 104 accidente de circulație, observându-se o scădere față ce aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 179 de accidente.

Din cele 104 evenimente produse, a rezultat decesul unui număr de 28 de persoane și rănirea gravă a altor 87 de persoane.

Cifrele arată o ușoară scădere în comparație cu anii precedenți. În anul 2020, au decedat 29 de persoane, iar alte 176 au fost transportate la unități medicale în stare gravă.

În județul Cluj, principalele cauze generatoare de accidente rutiere sunt viteza neadaptată la condițiile de drum și cea neregulamentară, urmate de indisciplină pietonilor și neacordarea de prioritate altor vehicule.

Pe de altă parte, majoritatea accidentelor de circulație din județ sunt produse pe drumuri naționale și județene, în afara localităților.

Municipiul cu cel mai mare număr de accidente de circulație este Cluj-Napoca, având un număr de 32 de accidente cu victime de la începutul acestui an, soldate cu decesul a 5 persoane și rănirea gravă a 27 de persoane. Numărul de decese înregistrate este superior pe drumurile din zona orașului Huedin, unde în urma producerii a 13 accidente de circulație a rezultat decesul a 9 persoane.

“Pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj acționează în mod constant, activitățile întreprinse vizând prevenirea acestor evenimente prin prezența în trafic și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele de circulație, în mod special, a celor care circula cu viteze peste limita legală sau sub influența băuturilor alcoolice ori a altor substanțe.

Reducerea evenimentelor rutiere negative este responsabilitatea tuturor!”, au transmis cei de la IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza