FOTO | Peste 1.000 de baloți de lucernă au ars într-un sat din Cluj. Piroman, cercetat penal pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere

by admin

Un nou incendiu a baloților de fân a avut loc în cursul nopții de ieri, 8 august, în satul Ceanu Mic din comuna clujeană Tureni. Pompierii s-au chinuit din greu să stingă focul. În urma cercetărilor a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere.

“În cursul nopții de ieri, 8 august a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că la locuința acestuia, din comuna Tureni, are loc un incendiu.

Ca urmare a activităților de cercetare desfășurate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că pe un teren aflat în localitatea Ceanu Mic, în spatele imobilului bărbatului, acesta depozitase un număr de 1000 de baloți de lucernă, care, la momentul intervenției, se aflau în flăcări.

În paralel, echipajele de pompieri care au intervenit la fața locului au demarat activitățile specifice de stingere ale incendiului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere, polițiștii continuând activitățile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a explicat purtătorul de cuvânt IPJ Cluj.

Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

“Au ars aproximativ 1000 baloți lucernă. Cauza probabilă stabilită de colegi este acțiune intenționată. Am fost anunțați la ora 23.21, am intervenit cu 2 autospeciale de stingere și 10 subofițeri. Intervenția a durat până la ora 5.05 în această dimineață. Nu au fost victime.

Din prisma cercetării cauzei de incendiu se poate presupune că și cauza probabilă a incendiului, acțiunea a fost realizată intenționat”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

Reamintim că în cursul serii de pe 5 spre 6 august, aproximativ 2.700 de baloți s-au făcut scrum, în aceeași localitate.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza