FOTO: Emil Boc se asigură că parkingul de pe strada Primăverii va fi gata la timp. A pus umărul la amenajarea parcului din zonă

by admin

Lucrările la noul parking de pe strada Primăverii au intrat pe ultima sută de metri. Pentru a se asigura că vor fi terminate la timp, primarul Emil Boc s-a mobilizat și a dat și el o mână de ajutor muncitorilor care amenajează parcul adiacent parkingului.

Parkingul de pe strada Primăverii are 379 de locuri de parcare și urmează a fi dat în folosință luna viitoare. În zona limitrofă va fi amenajat un parc de aproximativ 4.000 mp. Aici va fi montat gazon rulat pe o suprafață de 2.424 mp, întreținut prin utilizarea unui sistem modern de irigații.

Lucrările la acest parc includ și plantarea a 55 arbori cu balot, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, dar și zonă de fitness cu aparate instalate pe dale din granule de cauciuc.

Alte detalii despre proiect:

  • 9 aparate de fitness
  • 2 mese de ping-pong
  • 22 băncuțe
  • 1 masă cu băncuțe.

Valoarea totală pentru amenajarea zonei de agrement, anexă a parkingului Primăverii 20, este de 499.048,54 lei fără TVA.

Noul parking are 16 locuri dedicate persoanelor cu dizabilități și 4 locuri de parcare pentru motociclete/mopede. Pe lângă acestea, există și 60 locuri amenajate pentru biciclete (rastel mobil), dar și stații de încărcare pentru mașini electrice, a mai scris Emil Boc pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza