FOTO | Artiști români și internaționali, la Festivalul Stradal WonderPuck7

by Oana Spiru

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck are în program momente susținute de artiști, companii și teatre din toată țara și din alte șapte țări: Spania, Olanda, Italia, Ungaria, Polonia, Ucraina și Bulgaria. Evenimentul va avea loc între 8 și 10 septembrie 2023 în centrul Clujului și în curtea castelului Bánffy de la Bonțida, iar participarea la toate manifestările va fi gratuită.

Festivalul WonderPuck 2023 le va aduce micilor spectatori clujeni spectacole de teatru pentru copii, artiști pe picioroange, muzică, ateliere și multe altele, susținute de artiști din toată România, precum și din alte șapte țări.

Astfel, Grupo Puja din Spania va susține sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 20.00, în Piața Unirii, spectacolul nonverbal pentru toate vârstele „Peter Pan”, cu scenariul și regia semnate de Gema Segura. Este o aventură suspendată în aer.

„Marionetele din Budapesta” este, de asemenea, o producție multipremiată din programul WonderPuck7 pe care Teatrul de Marionete „Bence Sarkadi” o va prezenta în Piața Unirii vineri, 8 septembrie, de la orele 18.30 și 20.30. Spectacolul este nonverbal și se află într-o perpetuă schimbare din anul 2007, iar în fiecare an i se adaugă noi elemente, într-o paradă mereu schimbătoare de păpuși unice, personaje, aptitudini impresionante, râsete, dramatism și farmec.

Totodată, în centrul Clujului poate fi urmărit pe parcursul zilelor de sâmbătă, 9 septembrie și duminică, 10 septembrie, spectacolul itinerant nonverbal „Plasticul nu e fantastic”, prezentat de Teatrul StiltLife din Olanda.

Din Polonia va anima atmosfera spectacolul nonverbal itinerant „Coarne”, prezentat de Marlena Grzeda în Piața Unirii, sâmbătă, 9 septembrie, de la orele 17.40 și 19.30, precum și în zona Muzeului de Artă, de la ora 10.00. Duminică, 10 septembrie, momentul poate fi urmărit în Piața Unirii de la orele 11.00, 17.40 și 18.30.
De asemenea, din Bulgaria va veni la Cluj Studioul păpușilor „Up a Tree” care va susține sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 17.00, în curtea Muzeului de Artă, spectacolul „Mica Zero”.

Trupa Marionetelor Compania „Grande Cantagiro Barattoli” din Italia va prezenta în cadrul festivalului stradal clujean spectacolul itinerant „Trupa Marionetelor”, în limba engleză, pentru toate vârstele.
În acest an, festivalul WonderPuck le propune micilor săi spectatori și o producție din Ucraina. Este vorba de „Basme populare”, în scenariul și regia lui Yurii Titarov, susținut de Teatrul de Păpuși „Ravlyk”, o comedie muzicală despre Capra cea isteață, programată pentru duminică, 10 septembrie, de la ora 18.30, la Muzeul de Artă.

La fel ca la fiecare ediție, participarea la toate manifestările va fi gratuită.

Ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck este organizată de Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Asociația ESUA și Clubul Lions, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, al Consiliului Județean Cluj și al Administrației Fondului Cultural Național.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza