FOTO | Accident în Florești. Două tinere au ajuns la SPITAL după ce mașina lor a fost lovită de un TIR

by admin

Un accident rutier a avut loc în cursul acestei dimineți, în jurul orei 06:25, pe DN1 E60, în comuna Florești. Două tinere au fost transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate după ce un șofer de TIR a intrat în coliziune cu autoturismul lor.

“Conducătorul unui ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, în vârstă de 52 de ani, din comuna Cornești, județul Dâmbovița, se deplasa dinspre Gilău spre Cluj-Napoca, iar la intersecția cu strada Someșului a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa dinspre strada Someșului spre Cluj-Napoca.

Autoturismul era condus de o tânără de 24 de ani, din Gilău, care, în urma impactului, a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Totodată, a fost transportată o altă tânără de 24 de ani, pasageră în autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, nefiind relevată prezența alcoolului în aerul expirat”, a transmis IPJ Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza