FOTO. A început Maratonul de vaccinare de la Terapia. Fotbaliștii de la “U” Cluj s-au vaccinat anti-Covid în frunte cu noul antrenor

by admin

Compania farmaceutică Terapia a dat startul la imunizare, începând din această dimineață, în propriul centru de vaccinare anti-Covid-19 amplasat în interiorul sediului din Cluj-Napoca. Aici vor fi vaccinați în primă fază angajații din patru companii clujene, dar și rudele acestora. Cei care vor fi imunizați în acest centru cu doze de ser de la Pfizer, vor primi şi o diplomă de apreciere în semn de recunoștință pentru responsabilitatea dovedită în lupta contra virusului Covid-19. De săptămâna viitoare vor fi organizate mai multe fluxuri de vaccinare la Terapia și pentru clujeni.

“Suntem 4 mărci emblematice ale Clujului: Banca Transilvania, clubul de fotbal Universitatea Cluj, Terapia și Farmec. Ne-am unit forțele în această acțiune de vaccinare. Astăzi și mâine se vor vaccina 200-220 de angajați din aceste companii, dar și rudele lor, urmând ca în perioada ce vine să ne îndreptăm spre 1.000 de vaccinați. Credem că este un act de resposabilitate să facem acest lucru și să continuăm vaccinarea. Dacă se poate, în Cluj-Napoca vrem până atingem rata de 100%. Ar fi excelent”, a explicat CEO-ul companiei Terapia Cluj, Dragoș Damian.

Maratonul Solidarității, așa cum a fost numit, se va încheia sâmbătă, 15 mai, la ora 20:00. Dragoș Damian a transmis că acest centru se poate organiza foarte bine în ceea ce privește și vaccinarea cetățenilor din Cluj. În următoarele zile, în funcție de dorința manifestată a acestora, se vor putea organiza 2-3 fluxuri la nevoie.

“Au fost și parteneriii noștri din teren, cum ne place nouă să le spunem, cei de la Universitatea Cluj, urmând să mai vină și alți jucători în celelalte zile. Încurajăm toți clujenii să vină să se vaccineze, ca să devenim primul oraș din România care scapă de mască cu totul, nu numai în spațiile deschise. Ar fi un câștig excelent pentru economie, zona de spectacole, dar și cea sportivă. Cred că cu toții ne-am săturat de mască”, spune CEO-ul Terapia Cluj.

Printre primii vaccinați în acest centru s-a regăsit și noul antrenor al clubului Universitatea Cluj, Erik Lincar. Acesta îi îndeamnă și pe suporterii “Șepcilor roșii” să se vaccineze ca să poată avea acces cât mai repede pe stadion pentru a încuraja echipa în noul sezon din Liga a 2-a.

“Da, eu zic că am făcut alegerea corectă. După cum știți, Terapia este un apropiat un clubului nostru. Deși ieri voiam să plec spre casă, am răspuns afirmativ acestui vaccin pe care oricum voiam să îl fac în următoarea lună. Este important să se vaccineze toată lumea, mai ales cei din fotbal. Cred că și suporterii dacă vor proceda la fel, vor avea acces mai ușor pe stadion. Fotbalul de asta se și joacă, pentru spectatori, dar și pentru oamenii din fața televizorului. Ne-ar bucura acest lucru și cred eu că încet-încet vom intra într-o normalitate”, a încheiat Erik Lincar.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza