Femeie lovită de mașină pe o trecere de pietoni din Florești

by admin

O femeie și-a pierdut viața miercuri dimineața, după ce a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada. Accidentul a avut loc pe pe DN1 E60, în comuna Florești.

„În urma cercetărilor preliminare, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul din direcția localității Gilău spre municipiul Cluj-Napoca, la km 482+590 m. ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 66 de ani, din Cluj-Napoca, aflată în traversarea regulamentară a părții carosabile, pe trecerea pentru pietoni.

La fața locului, echipajul medical a procedat la aplicarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, femeia a decedat. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ”, au transmis cei de la IPJ Cluj.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Traficul înspre Cluj-Napoca a fost afectat aproximativ 45 de minute, în acest timp circulându-se pe o singură bandă.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza