Expozitia cursanților de la arte vizuale Urban Kiddo

by admin

Luni, 30 decembrie, de la ora 16, Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj (BJC) va găzdui Expoziția cursanților de la arte vizuale Urban Kiddo.

Cursul a fost susținut la Caravana Veseliei de către Julia Felfalusi de la Urban Kiddo cu două grupe de copii cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani. Lucrările de pictură, desen în creion, cărbune și marker reprezintă scene și personaje din literatura dedicată copiilor precum Prinț și cerșetor, Insula misterioasă, De la pământ la lună, Douăzeci de mii de leghe sub mări, Legendele Olimpului și Cocoșatul de la Notre – Dame.

„Vernisajul expoziției invită și pe cei mici și pe cei mari sa exploreze lumea fantastică așternută pe hârtie și pânză. Veți fi surprinși! Alături de expoziție pregătim și câteva surprize invitaților.️ ️Expoziția poate fi vizitată până pe data de 10 ianuarie 2020 în programul BJC iar intrarea este libera! Îndrumă-ți copilul către o artă! Ține cont de înclinațiile lui, de ceea ce își doreste, de ceea ce i-ar putea oferi beneficii pe termen lung și nu uita să apreciezi unicitatea şi eforturile celui mic de a face lumea mai frumoasă!”, îndeamnă organizatorii.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza