Exercițiu amplu de salvare pentru autoritățile clujene pe Strada ”Octavian Goga”! Va fi activat Planul Roșu de Intervenție

by Christian Suciu

nspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj va desfășura luni, 18 martie 2024, un amplu exercițiu la un operator economic din domeniul hotelier, situat pe strada Octavian Goga din Cluj-Napoca.

Exercițiul va demara în jurul orei 10.00, astfel că autospecialele pompierilor și ambulanțele SAJ se vor deplasa în regim de urgență pe străzile municipiului. Cu această ocazie, salvatorii vor simula un incendiu de amploare și salvarea mai multor victime la un hotel, fiind nevoiți să simuleze atât operațiuni de stingere, cât și misiuni de căutare-salvare. În paralel, va fi activat și Planul Roșu de Intervenție. La exercițiu vor lua parte forțe de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca, printre care autospeciale de stingere, descarcerare și ambulanțe, alături de reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență. Astfel de exerciții sunt desfășurate trimestrial și sunt importante în pregătirea echipajelor pentru a putea face față cât mai ușor în eventualitatea unei situații reale.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza