Emil Boc: “Propun să stăm cu picioarele în apă rece și să vedem punctele care ne unesc, mult mai multe decât cele care ne despart”

by admin

După demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, spune că remanierea este o procedură firească în actul de guvernare și amintește că și PNL, când a guvernat singur, cu Ludovic Orban premier, l-a înlocuit de la Ministerul Sănătății pe Victor Costache cu Nelu Tătaru. Edilul consideră că “nu putem transforma o problemă emoțională în problema unei țări”.

“Este firesc să apară o mică furtună politică. USR nu s-a confruntat până acum cu acte de guvernare, nici cu experiența politică a remanierii, e firesc ca la prima remaniere guvernamentală într-un act de guvernare să apară anumite sensibilități. Între timp, ce se întâmplă cu țara, cu locurile la ATI? Propun să stăm cu picioarele în apă rece și să vedem punctele care ne unesc, mult mai multe decât cele care ne despart (…) și să mergem mai departe cu un nou ministru USR-PLUS (…) Dacă de fiecare dată cand pleacă un ministru ar fi schimbat tot guvernul, această țară nu ar mai putea fi guvernată niciodată (…) Nu putem transforma o problema emoțională în problema unei țări”, a declarat Emil Boc la Digi24.

Primarul Clujului a rămas impresionat de reacția fostului secretat de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan: “Pe mine m-a impresionat extrem de politicos reacția unui profesionist, a unui om care a spus, <<mulțumesc, mi-am făcut datoria, mă duc înapoi de unde am venit la spitalul din Brașov>>. Așa trebuie până la urmă, să înțelegi viața asta politică.”, a încheiat Boc.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza