Elevii clujeni din ciclul primar și liceal vor primi vouchere pentru activitățile sportive și culturale

by Christian Suciu

Elevii din clasele a IX-a din școlile clujene au la dispoziție pe an școlar un buget de câte 600 lei pentru evenimente culturale. Pentru elevii din clasele a III-a Primăria acordă câte 500 lei/elev pentru a fi utilizați la activități sportive, începând cu anul școlar 2024-2025.

”Dorim să încurajăm tinerii prin această formulă de participare activă să acorde atenție activităților culturale din Cluj-Napoca și să susținem educația. Am început programul cu tinerii de vârstă liceală, pe care sperăm să îi sensibilizăm în ceea ce privește importanța culturii, să îi încurajăm să aleagă activități culturale în timpul liber. Astfel, cu ajutorul voucherelor în valoare de 600 de lei elevii pot merge în excursii culturale, își pot cumpăra cărți, pot vizita muzee și pot merge la diferite spectacole, la teatru sau operă.

În ceea ce privește voucherele pentru activități sportive, obiectivul programului este să îi încurajăm pe copii să facă mișcare și sport încă de la vârste mici, din ciclul primar, astfel încât să devină o componentă de sănătate integrată și în viața de adolescent și adult. Practic, copiii din clasa a III-a începând cu anul școlar 2024-2025 pot utiliza vouchere de câte 500 lei pentru a participa la activități sportive, pentru a merge la un club sportiv și a se iniția în sport.”, a declarat primarul Emil Boc pe pagina sa oficială de Facebook.

Programul a fost aprobat în ultima ședință a Consiliului local și intră în aplicare din toamnă. Sumele pentru susținerea activităților sportive și culturale ale elevilor pot fi utilizate pe tot parcursul anului școlar, inclusiv pe perioadele vacanțelor școlare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza