Elevii au reînceput școala. Vezi când este următoarea vacanță

by Oana Spiru

Peste 2,9 milioane de copii de grădiniță și elevi încep prima zi de cursuri din anul 2024 luni, 8 ianuarie, care deschide modulul 3 de cursuri. Elevii și profesorii merg la școală timp de cel puțin o lună, până când vineri, 9 februarie, 16 sau 23 februarie 2024, vor începe vacanța de schi de o săptămână, decisă diferit de fiecare inspectorat școlar, se arată în structura anului școlar 2023-2024 pe care o puteți consulta mai jos, alături de calendare pentru fiecare județ, care se pot descărca în calculator/telefon.

Puțin peste 2,934 de milioane de antepreșcolari, preșcolari și elevi urmează să reia cursurile anului școlar în modulul 3 pe 8 ianuarie. Potrivit celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică (INS), din iunie anul trecut, 2.934.064 de copii și elevi începeau școala în anul școlar precedent, în septembrie 2022. Dintre aceștia, 548.000 de sunt copii de creșă și de grădiniță, 1.606.000 elevi de gimnaziu, 595.000 elevi de liceu, 96.000 erau înscriși în învățământul profesional și 87.000 în învățământul postliceal.

Acest modul care începe luni, 8 ianuarie, după două săptămâni de vacanță începute pe 22 decembrie 2023, are o durată diferită în fiecare județ, decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut din august. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 6, 7 sau 8 săptămâni și influențează și durata modulului 4 de cursuri.

Mai exact, copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Bistrița-Năsăud și Satu Mare au vacanță de schi între 12 și 18 februarie.

Elevii și profesorii din 25 de județe și Municipiul București vor avea vacanța „mobilă” din 19 până în 25 februarie. Județele sunt: Argeș, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Ialomița, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vrancea, Sălaj.

Săptămâna 26 februarie – 3 martie 2024 a fost aleasă de 14 inspectorate școlare: Alba, Arad, Bacău, Brașov, Constanța, Dolj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza