Edi Iordănescu se va gândi la viitorul său pe banca Naționalei

by Christian Suciu

Echipa Națională a suferit o nouă înfrângere pe teren propriu contra Muntenegrului în meciul disputat în cadrul UEFA Nations League, toate golurile oaspeților au fost marcate de Stefan Mugosa în minutele 42, 56 și 63. În urma contraperformanțelor obținute în ultimele meciuri, selecționerul Iordănescu a declarat că va contempla asupra viitorului său la cârma naționalei.

„Felicităm echipa oaspete. Au avut determinarea necesară pentru trei puncte. În seara asta am primit nişte confirmări dure, am fost slabi din punct de vedere fizic, am suferit. Nu am reuşit să avem intensitatea şi forţa de la meciul cu Finlanda. Îmi pare rău pentru public, îmi cer scuze în numele echipei. E un moment trist pentru noi!

Responsabilitatea este doar a mea. Am făcut-o mereu, asta fac şi acum. Această serie de patru meciuri nu a fost pe placul nostru. E greu să ai relaţii de joc când schimbi 4-5 jucători.

Mai ales când nu te ridici la nivelul aşteptat din punct de vedere fizic. Am luat un gol la o fază statică. Cu atât mai rău, cu cât era minutul 42.

(n.r. dacă îşi reproşează ceva) Responsabilitatea este a mea. Atât am putut astăzi, atât am putut să alergăm. Recunosc, nu am vrut să dau mesaje greşite până acum. Ne-au lipsit jucători faţă de trecut, Ianis Hagi, Nicolae Stanciu, Denis Man.

(n.r. despre demisie) Eu tot timpul am pus pe primul loc interesul României. Nu iau decizii la cald. Zilele viitoare voi face o analiză. Este frustrant şi pentru mine. Ştiam unde vin, timp nu există aici. Realitatea este că s-au strâns multe frustrări, adversităţi din trecut. Şi e greu să construieşti pe acest fond.” a declarat selecționerul Edward Iordănescu, în urma meciului de pe stadionul Giulești.

sursa:primasport.ro

Te-ar putea interesa si

2 comentarii

clujean 15/06/2022 - 09:48

Da, sunt de acord, trebuie construit ceva nou. Dar in niciun caz pornind de la gaina aia numita chiriches !!! Da-l AZI pe ala afara de la Nationala si vezi ca poti sa construiesti ceva. Cauta, mai omule, sunt 16 echipe in Liga 1 cu cate 2-3 fundasi centrali fiecare. N-ai cum sa nu gasesti un fundas central mai bun decat chiriches !

Raspunde
Dorin 16/06/2022 - 16:03

1.Domnul Iordănescu Eduard nu a moștenit genetica tatălui din fotbal.Nu a fost fotbalist.A antrenat puțin pentru a deveni antrenorul Nationalei
2.Nu știu cine face selecția jucătorilor,dar le face pe criterii fără legătură cu acest sport.In meciurile pierdute au fost titulari :Maxim=minus 3/greșeli grave/
Mihaila=0,veșnic e selecționat Răzvan Marin=0 in meciurile pierdute/adică în 3 din4,Marius Marin=rupe nu faultează!,în toate meciurile pierdute adică în 3 din 4.Chiriches nu mai este Chiricheș a fost Chiricheș.A făcut greșeli mari adică a pierdut el singur primul meci!Și totuși rămân titulari.Pai așa nu vom câștiga in veci!
3.Federatia = nu așa se face o echipa națională.Deci nu va pricepeți și trebuie să plecați.Mie mi-a fost rușine și la pauză am închis tv-ul.Voua nu va este rușine?Când va retrageți?Și cum răspundeți la aceste incompetente pe toate planurile?

Raspunde

Comenteaza