Edi Iordănescu a spus lucrurilor pe nume. Ce a dus la ruptura de CFR Cluj: “Era o cale prin care făceam etapizat schimbarea jucătorilor”

by admin

Edi Iordănescu a recunoscut care au fost motivele pentru care nu a mai rămas la CFR Cluj şi din această vară, în ciuda faptului că a luat titlul cu ardelenii. Antrenorul a declarat că a fost o dorinţă din partea ambelor părţi în ceea ce priveşte prelungirea contractuală, dar că au fost anumite diferenţe de opinie, cu privire la schimbarea jucătorilor.

Iordănescu junior şi conducerea CFR-ului au căzut de acord că e nevoie de înlocuirea multor fotbalişti, dar nu s-a găsit calea de mijloc prin care să se facă această schimbare. Se pare că în această privinţa cele două părţi aveau idei diferite, după cum a declarat Edi Iordănescu în emisiunea Look Sport Live, de pe Look Sport +.

”Am venit la CFR într-o perioadă foarte grea, complicată, mai mult de atât, echipa era catalogată drept una consumată, cu jucători care au performat, dar care au avut o limită de vârstă ridicată. Când am semnat cu CFR, am primit un contract pe un an şi jumătate, dar am refuzat. Am vrut unul pe jumătate de an. Am vrut să facem o analiză în vară, să vedem ce putem schimba. Chiar dacă ne-am dorit să continuăm împreună, din păcate cred că nu am găsit calea comună. Din păcate pentru CFR vine şi un moment de reconstrucţie, iar aşteptările sunt mari. Nu am găsit calea comună să continuăm.

Eu zic că va fi o provocare reconstrucţia. Era o cale prin care făceam etapizat schimbarea jucătorilor, dar când schimbi o echipă din temelii e mai greu. CFR nu-şi permite acest lux, aşa că trebuie să o facă treptat.

Eu când am venit în decembrie ştiam ce jucători am. Erau jucători cu care lucrasem la alte echipe sau chiar în primul mandat la CFR Cluj. Acum, e foarte greu să preconizezi unde va ajunge echipa. E nevoie de un buget clar pentru aducerea jucătorilor. E greu ca echipele din România să plătească sume de transfer.  Dacă se vor aduce jucători buni, totul se poate face pe repede înainte şi atunci se poate face o omogenitate rapidă”, a declarat Edi Iordănescu la Look Sport Live.

CFR Cluj a anunţat despărţirea de Edi Iordănescu, la o zi după ce tehnicianul a făcut anunţul pe pagina sa de Facebook. Vestea a venit în ziua în care a fost instalat Marius Şumudică, pe 2 iunie.

Iordănescu, 42 de ani, a preluat conducerea tehnică a echipei CFR Cluj la 4 decembrie 2020, când echipa era pe locul 3 în Liga I, la şase puncte de liderul de atunci, FCSB, şi când l-a înlocuit pe Dan Petrescu. În 2018, el a mai pregătit CFR Cluj pentru doar trei meciuri.

Vezi emisiunea VIDEO în link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/watch/live/?v=311678840657998&ref=watch_permalink&t=1265

Te-ar putea interesa si

Comenteaza