Echipamente noi pentru Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca din partea Consiliului Județean!

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj a achiziționat din bugetul propriu patru echipamente medicale noi pentru Blocul Operator al Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca a căror valoare se ridică la 188 de mii de lei. Investiția Consiliului Județean cuprinde două electrocautere mono-bipolare, precum și două scaune multifuncționale cu înălțime fixă. Cele două electrocautere au fost deja livrate și se află în funcțiune în cadrul blocului operator iar scaunele multifuncționale ce vor fi utilizate în Ambulatoriul de Specialitate sunt în curs de livrare.

” Continuăm să sprijinim financiar instituțiile sanitare din județ, atât cele aflate în subordinea forului administrativ județean, cât și cele subordonate altor entități locale ori centrale. Importanța noilor dotări e dată de faptul că acestea contribuie la organizarea și desfășurarea activității medicale în condiții optime.” a transmis Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza