Echipa de tineret a României a învins la Cluj reprezentativa similară a Ciprului în preliminariile pentru Euro 2027

by Christian Suciu

Selecționata U21 a României a câștigat, la scorul de 2-,0 partida contra reprezentativei similare a Ciprului disputată pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca. Selecționerul Costin Curelea ajunge astfel la cea de-a doua victorie consecutivă în campania pentru Euro U21 ce va avea loc în Serbia și Albania în 2027.

”Tricolorii mici” au deschis scorul la Cluj după doar 4 minute prin atacantul Universității Cluj, Atanas Trică-Balaci, ce a profitat de o greșeală în apărarea cipriotă pentru a înscrie din interiorul careului iar ulterior aceștia și-au mărit avantajul pe tabelă prin Rareș Burenete, atacantul lui Juve Stabia, al cărui șut la firul ierbii din interiorul careului și-a găsit drumul în poarta cipriotă deși mingea a fost deviată de portarul Kyriakou.

Pe parcursul jocului a mai intrat de pe bancă și tânărul jucător al CFR-ului, Lorenzo Biliboc, ce l-a înlocuit pe accidentatul Alexandru Musi în timp ce portarul Universității Cluj, Ștefan Lefter, a fost integralist în cel de-al treilea meci oficial al României di calificările pentru Euro U21.

”Eu unul m-am simțit ca acasă, dar cred că toată lumea s-a simțit așa, terenul a fost foarte bun, lumea ne-a susținut și cred că băieții au făcut un joc foarte bun.

I-am motivat, dar eu și eu motivația asta intrinsecă, iar de multe ori nu trebuie să faci nimic în plus. Și-au arătat valoare, pentru că, consider că în prima dublă au fost niște emoții peste care ei au arătat că au trecut, așa putem crea grupul ăsta puternic.

Sunt mulțumit, am venit cu ideea clară să facem nouă puncte din primele trei meciuri, dar ne adaptăm. Sunt mulțumit de joc și de atitudinea pe care au arătat-o băieții și pentru că nu au dat nicio șansă adversarului în această seară”, a declarat în urma partidei de la Cluj, selecționerul echipei U21 a României, Costin Curelea.

În acest an, ”tricolorii” mici mai au de disputat două dueluri decisive în 14 și 18 noiembrie, cu Finlanda în deplasare iar pe urmă cu Spania pe teren propriu.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza