Două drumuri județene ce totalizează 34 de kilometri vor fi modernizate prin fonduri europene

by Christian Suciu

Consiliul Județean Cluj va moderniza prin fonduri europene drumurile județene DJ 170B Topa Mică-Așchileu Mic, în lungime de 8 kilometri și DJ 103K Râșca-Beliș (DN1R) în lungime de 25,72 de kilometri. Pentru modernizarea celor două drumuri județene investiția se ridică la 878.848 de mii de lei, dintre care 762.266 lei o reprezintă finanțarea prin Programul Operațional Asistență Tehnică POAT 2014-2020. Contractul de finanțare urmează să fie semnat în perioada următoare.

” Practic este vorba de suportarea, din fonduri europene, a cheltuielilor pe care Consiliul Județean le-a făcut pentru introducerea proiectelor tehnice aferente acestor două importante coridoare de mobilitate din rețeaua de transport județeană. Dacă ne referim doar la DJ 170B, am făcut un mare pas înainte, prin crearea perspectivei concrete de modernizare a acestui drum de legătură gândit de noi ca o mini-centură pentru municipiul Cluj-Napoca. În același timp, drumul județean Râșca-Beliș e unul de o importanță strategică, din perspectivă turistică, iar modernizarea acestuia vine în continuarea firească a numeroaselor investiții pe care le-am făcut în ultimii ani pentru dezvoltarea acestui important domeniu.”, a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza