Două autoturisme și o motocicletă implicate într-un accident rutier la Ciucea. Cinci persoane au ajuns la spital

by admin

Un grav accident de circulație a avut loc duminică dimineața pe raza localității Ciucea. Potrivit polițiștilor, accidentul ar fi fost provocat de un șofer care a încercat o depășire periculoasă.

„Din cercetările preliminare efectuate la locul evenimentului rutier s-a constatat că un conducător auto, de 52 de ani, din comuna Luna, care circula cu autoturismul din direcția municipiului Oradea ar fi efectuat o manevră de depășire peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu autoturismul condus din sensul opus de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În urma impactului, autoturismul bărbatului de 50 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile, în șanț. Ulterior, șoferul de 52 de ani a acroșat un motociclist  polonez, care circula de asemenea, din sensul opus. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

În urma accidentului, cinci persoane au fost transportate la spital.

„La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două SAJ, unde au găsit o motocicletă și două autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe plafon. Opt persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care trei minori.

Conducătorul motocicletei, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, a primit primul ajutor calificat și urmează să fie transportat la spital. Acesta era în stare de conștiență, era cooperant, însă prezintă suspiciuni de multiple traumatisme. Totodată, o femeie și trei minori urmează să fie transportați la spital pentru investigații de specialitate. Conform primelor evaluări aceștia prezintă afecțiuni ușoare”, au declarat și pompierii clujeni.

Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Comenteaza