Doi clujeni, printre cei care vor decide ce materii se studiază în școală

by admin

Ministerul Educației a stabilit componența comisiei care va valida noile planuri-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional. Printre cei care vor decide ce materii se vor studia în școli se numără Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și actualul rector al Universității „Babeș-Bolyai”, precum și psihologul clujean Daniel David.

Alături de cei doi, din comisie mai fac parte Mariana Moarcăș, de la Banca Mondială, Dragoș Iliescu, de la Universitatea București, Șerban Iosifescu, președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, ori Marius Andruh, membru al Academiei Române.

Ordinul privind componența comisiei de validare a planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional a fost semnat de ministrul Monica Anisie și a fost publicat miercuri în Monitorul Oficial. Aceste planuri-cadru vor stabili numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare ciclu de studiu, precum și numărul de ore repartizat fiecărei materii în parte.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza