Doi bătrâni, loviți pe strada Frunzișului de o mașină în timp ce treceau neregulamentar!

by Christian Suciu

Un bărbat și o femeie cu vârste trecute de 70 de ani au fost transportați la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate după ce ar fi fost loviți de un autoturism în timp ce încercau să traverseze neregulamentar strada Frunzișului.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru a sprijini acordarea asistenței medicale pentru două persoane ce au fost implicate într-un eveniment rutier pe strada Frunzișului din municipiul Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit în jurul orei 09.10, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ, unde au găsit o femeie și un bărbat, în vârstă de cca 70 de ani, ce prezentau mai multe traumatisme și pierderi de conștiință. Aceștia au primit asistență medicală de urgență și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat celor două persoane rănite în accident, au asigurat măsuri de prevenirea a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriei, cât și pentru siguranța salvatorilor și a persoanelor implicate în accidentul rutier.” au comunicat reprezentanții ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza